5

Întâlnirea șosetelor desperecheate la Grădinița Mica Sirenă

Prietenele de la Librăria Tutimi și Titoc ne-au spus că șosetele desperecheate sunt căutate de o gașcă de copii, grupa Delfinilor jucăuși de la Gradinita cu program prelungit „Mica Sirena”.

Așa că ziua de ieri am început-o alături de acești copii curioși, drăgăstoși, veseli și dornici să afle povestea 𝑨𝒗𝒆𝒏𝒕𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒔̦𝒐𝒔𝒆𝒕𝒆𝒊 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒆𝒓𝒆𝒄𝒉𝒆𝒂𝒕𝒆: 𝒄𝒂̆𝒍𝒂̆𝒕𝒐𝒓𝒊𝒂 𝒄𝒖 𝒅𝒖𝒍𝒂𝒑𝒖𝒍.

Se vede că ne-am împrietenit cu ușurință? 
Cu așa îmbrățișări calde, suntem convinse că incluziunea nu e doar o poveste frumoasă. 

4

Întâlnirea șosetelor desperecheate la Grădinița Panda 2

Șosetele desperecheate călătoresc foarte mult, așa că nu e de mirare când ajung între comete sau pe noi planete!
Doar că de data asta… nu ne-am rătăcit!

Ieri am fost alături de preșcolarii grupelor de Comete și Planete de la Grădinița Panda 2
 
A fost o bucurie să descoperim mesajul despre incluziune, citind împreună 𝑨𝒗𝒆𝒏𝒕𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒔̦𝒐𝒔𝒆𝒕𝒆𝒊 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒆𝒓𝒆𝒄𝒉𝒆𝒂𝒕𝒆: 𝒄𝒂̆𝒍𝒂̆𝒕𝒐𝒓𝒊𝒂 𝒄𝒖 𝒅𝒖𝒍𝒂𝒑𝒖𝒍 într-un mod tare ghiduș.
2

Literație și povești – atelier pentru cadre didactice

Ieri ne-am întâlnit online cu 86 cadre didactice din România și Republica Moldova, pentru a explora potențialul educațional al cărții.

Initiativa in Educatie a găzduit cel de-al 33 atelier 𝙇𝙞𝙩𝙚𝙧𝙖𝙩̦𝙞𝙚 𝙨̦𝙞 𝙥𝙤𝙫𝙚𝙨̦𝙩𝙞 pentru cadre didactice, iar noi am fost invitatele acestei ediții! 

Activitatea a cuprins atât o parte de explorare a cărții și a tematicii sale, cât și o componentă axată pe dezvoltarea de experiențe educaționale pornind de la mesajul poveștii. Împreună cu participanții, am descoperit metode ludice de transmitere a mesajului incluziunii către participanții/ beneficiarii procesului educativ.

A fost o plăcere să colaborăm cu pasionați de educație, interesați în mod real să aducă activități nonformale la clasă, care să răspundă nevoilor copiilor și tinerilor.

1

Incluziunea prin fapte 2.0

Continuăm seria de fapte bune pentru a susține copiii ucrainieni deplasați intern în a-și exprima emoțiile și a-și petrece timpul în mod cât mai educativ în aceste vremuri tulburi.

De data asta, alături de preșcolarii de la grădinița Camigo, ne-am întâlnit la librăria Tutimi și Titoc, unde am povestit despre incluziune și am acționat pe măsură: copiii au adus donații în materiale educative, care vor fi transportate în Ucraina de către Cercetașii României – Dej.

În plus, am descoperit împreună ce presupune meseria de librar, scriitor și toate rolurile necesare în a publica o carte. Printre copii, unii s-au convins singuri: își doresc să fie scriitori! 

Fotografie preluată de pe pagina librăriei Tutimi și Titoc.

1

Incluziunea prin fapte

Descoperim împreună ce presupune incluziunea, atât la nivel de poveste, cât și prin fapte! 🕊

Astăzi am demarat seria de întâlniri a șosetelor desperecheate, derulate în librăria Tutimi și Titoc, prin care învățăm că incluziunea cuprinde și o atitudine, dar în egală măsură presupune realizarea unor fapte concrete.

Copii ucrainieni, aflați în căutare de refugiu în localitățile din apropierea graniței cu România, au nevoie de jocuri și materiale educaționale (creioane, plastilină, acuarele etc), care să le distragă atenția și să îi sprjine în a-și exprima emoțiile copleșitoare. Aceste nevoi concrete au reieșit din implicarea cercetașilor din Dej în susținerea persoanelor deplasate intern, în Ucraina, în apropierea graniței cu România.

Împreună cu micii cetățeni activi, participanți la evenimentul caritabil, am pătruns în povestea „Aventurile șosetei desperecheate: călătoria cu dulapul”, descoperind ce presupune incluziunea, iar, la final,
am și făcut primul gest în acest sens.

Participanți au donat: cărți de colorat, instrumente de scris, puzzle-uri, jocuri și alte materiale educaționale.

Toate donațiile colectate vor fi transportate în Ucraina, sâmbăta aceasta, de către Cercetașii României – Dej.

Simțim recunoștință pentru implicarea tuturor: copii curioși, dispuși să ofere lucrurile lor altora, părinți care promovează discuția despre incluziune și își încurajează copiii să fie activi în comunitate, prietenele dragi de la Librăria Tutimi și Titoc, care au facilitat această întâlnire.

Fotografii preluate de pe pagina librăriei.
1

Întâlnirea șosetelor desperecheate la Bookstory

Am început săptămâna într-o nouă locație și cu un nou grup vesel de copii!

Luni am retrăit călătoria șosetelor noastre împreună cu preșcolarii de la grădinițele Elf. Am râs împreună la gâdilatul șosetelor, am căutat soluții ghidușe la cele mai neașteptate situații, ba chiar am realizat la comun un pseudo-strănut prin care să ne împlinim misiunea! Ce misiune? Aceea de a ne păstra identitatea, indiferent de factorii incontrolabili care apar în jur.

Atât de mult ne-am intrat în rol de-a lungul lecturii cărții „Aventurile șosetei desperecheate: călătoria cu dulapul”, încât la final șosetele din picioarele copiilor au început să le vorbească: și ele aveau o poveste a lor, pentru că sunt unice!

Fotografie preluată de pe pagina librăriei Bookstory.

Untitled design

Întâlnirea șosetelor desperecheate la Grădinița Rainbow Montessori

Când citim, intrăm într-o lume nouă. 💫
Când le citim copiilor, creăm o nouă lume pentru ei. ❤

Ieri, la Grădinița Rainbow Montessori, am văzut cum pe măsură ce o însoțeam pe Șona în călătoria ei cu dulapul, copiii își căscau ochii și se schimbau la față.

Chiar atunci, acolo, în colțul nostru de poveste, li se deschidea un nou univers, în care incluziunea ghida acțiunile personajelor. Asta mi-a adus aminte instant de observația cercetătorului de mituri, Joseph Campbell, cu referire la reacția avută de studenți când lucrează împreună: „(…) Probabil că viața i s-a deschis în fața ochilor. (…) atunci când fac asta, au descoperit că viața este chiar acolo, în aceeași cameră cu ei.”. În cazul nostru, preșcolarii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, au descoperit cum în camera lor au intrat Șona și Alba-ac, șosete personificate, care prin natura caracterului lor au devenit promotoare ale diversității, solidarității și incluziunii.

Atelierul Întâlnirea șosetelor desperecheate a constat în 2 părți:

  • citirea poveștii și descoperirea acțiunii în mod activ, prin introducerea unor personaje-mascotă care le întruchipează pe Șona și Alba-ac
  • activitate de animație socio-educativă pe tema incluziunii, care a implicat șosetele desperecheate aduse de acasă chiar de către copiii participanți

La solicitarea copiilor, am continuat și cu o parte a 3-a: un spectacol al șosetelor desperecheate, animat chiar de către cei mici.
Aceste activități de după citirea poveștii au rolul de a explora tema expusă în carte, oferind spațiu pentru exprimare, cu scopul educațional de procesare a învățării.

Povestirile sunt hrană pentru mintea copiilor aflată în plină dezvoltare. Povestea Aventurile șosetei desperecheate: călătoria cu dulapul contribuie în acest sens, oferind educație pentru pace.

🤝 Dacă lucrezi cu copiii, fie într-un mediu formal, fie într-unul alternativ, și dorești să organizăm împreună o astfel de întâlnire (citire a poveștii și activități educaționale pe tema incluziunii) ne poți contacta printr-un mesaj privat sau pe salut@soseteledesperecheate.ro.