Descoperim împreună ce presupune incluziunea, atât la nivel de poveste, cât și prin fapte!
Astăzi am demarat seria de întâlniri a șosetelor desperecheate, derulate în librăria Tutimi și Titoc, prin care învățăm că incluziunea cuprinde și o atitudine, dar în egală măsură presupune realizarea unor fapte concrete.
Copii ucrainieni, aflați în căutare de refugiu în localitățile din apropierea graniței cu România, au nevoie de jocuri și materiale educaționale (creioane, plastilină, acuarele etc), care să le distragă atenția și să îi sprjine în a-și exprima emoțiile copleșitoare. Aceste nevoi concrete au reieșit din implicarea cercetașilor din Dej în susținerea persoanelor deplasate intern, în Ucraina, în apropierea graniței cu România.
Împreună cu micii cetățeni activi, participanți la evenimentul caritabil, am pătruns în povestea „Aventurile șosetei desperecheate: călătoria cu dulapul”, descoperind ce presupune incluziunea, iar, la final, am și făcut primul gest în acest sens.

Fotografii preluate de pe pagina librăriei.
Leave A Comment