Când citim, intrăm într-o lume nouă.
Când le citim copiilor, creăm o nouă lume pentru ei.
Ieri, la Grădinița Rainbow Montessori, am văzut cum pe măsură ce o însoțeam pe Șona în călătoria ei cu dulapul, copiii își căscau ochii și se schimbau la față.
Chiar atunci, acolo, în colțul nostru de poveste, li se deschidea un nou univers, în care incluziunea ghida acțiunile personajelor. Asta mi-a adus aminte instant de observația cercetătorului de mituri, Joseph Campbell, cu referire la reacția avută de studenți când lucrează împreună: „(…) Probabil că viața i s-a deschis în fața ochilor. (…) atunci când fac asta, au descoperit că viața este chiar acolo, în aceeași cameră cu ei.”. În cazul nostru, preșcolarii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, au descoperit cum în camera lor au intrat Șona și Alba-ac, șosete personificate, care prin natura caracterului lor au devenit promotoare ale diversității, solidarității și incluziunii.
Atelierul Întâlnirea șosetelor desperecheate a constat în 2 părți:
- citirea poveștii și descoperirea acțiunii în mod activ, prin introducerea unor personaje-mascotă care le întruchipează pe Șona și Alba-ac
- activitate de animație socio-educativă pe tema incluziunii, care a implicat șosetele desperecheate aduse de acasă chiar de către copiii participanți
La solicitarea copiilor, am continuat și cu o parte a 3-a: un spectacol al șosetelor desperecheate, animat chiar de către cei mici.
Aceste activități de după citirea poveștii au rolul de a explora tema expusă în carte, oferind spațiu pentru exprimare, cu scopul educațional de procesare a învățării.
Povestirile sunt hrană pentru mintea copiilor aflată în plină dezvoltare. Povestea Aventurile șosetei desperecheate: călătoria cu dulapul contribuie în acest sens, oferind educație pentru pace.
Dacă lucrezi cu copiii, fie într-un mediu formal, fie într-unul alternativ, și dorești să organizăm împreună o astfel de întâlnire (citire a poveștii și activități educaționale pe tema incluziunii) ne poți contacta printr-un mesaj privat sau pe salut@soseteledesperecheate.ro.
Leave A Comment